Diavolul nu se mulțumește cu faptul că atacă omul, ci folosește cele mai potrivite modalități că să -l învingă . Folosește multe siretenii. Sub aspectul războinic este cel mai priceput strateg al veacurilor. Sfântul Nicodim Aghioritul spune privitor la acest fapt: „Trei sunt cauzele, datorită cărora a devenit diavolul foarte priceput și foarte siret în războiul împotriva omului: a) deoarece acesta și slujitorii lui,
demonii, sunt duhuri firești , subțiri și sunt inventivi în toate, și în stratageme de neînțeles , și în scorniri; b) diavolul împreună cu demonii, fiind de șapte mii trei sute de ani, datorită acestei vechimi a devenit foarte învățat în înșelăciuni ; și c) deoarece diavolul și demonii, atacând pe toți oamenii de la Adam și până acum, și mai ales pe sfinț îi și pustnicii luminați prin asceză și contraatacati de aceștia , au învățat prin experiență și prin război mai multe înșelăciuni și uneltiri, s-au exersat și au devenit foarte pricepuți , precum spun acest lucru și Sfântul Isaac, și Sfântul Simeon Noul
Teolog, și Macarie cel Mare . Astfel diavolul este foarte inventiv și foarte priceput luptător . Folosește multe înșelăciuni . De aceea spune Sfântul Apostol Pavel:
” Îmbră că ți – va cu toate armele lui Dumnezeu că să puteți stă împotriva uneltirilor diavolului” (Efes. 6,11). Dar, chiar dacă acela este foarte
inventiv și foarte priceput, și experiență Bisericii este mare . Cea mai mare experiență o oferă Biserica noastră în războiul împotriva diavolului. Sfinț îi , care sunt mădularele Bisericii, nu numai au cunoscut toate
„mijloacele” celui viclean, dar au și reușit prin harul lui Dumnezeu și prin lupta lor personală să le neutralizeze și să ajungă la indumnezeirea lor după har . Din experiență și învățătură sfinților vom vedea în partea această unele din atât de multele înșelăciuni pe care le folosește diavolul.
Vom enumeră unele din înșelăciunile lui. 1) Folosește multe capcane împotriva creștinului și se lupta să găsească metodă potrivită pentru orice. Apostolul Pavel vorbește despre
aceste curse pe care le întinde diavolul omului. Vrea că episcopul să nu fie de curând botezat, ” că nu cumva trufindu-se să cadă în osânda diavolului. Dar
el trebuie să aibă și mărturie bună de la cei din afară , că să nu cadă în ocară și în cursa diavolului” (I Tim . 3, 6-7). De asemenea, în alt loc vorbește despre cum ” să scape din capcană diavolului” ( ÎI Tim. 2, 26).
Imaginea capcanei pornește de la vânarea animalelor sălbatice . Astfel și diavolul că vânător al sufletului omului, folosește multe capcane că să -l prindă . De aceea Sfântul Ioan Sinaitul susține că este preferabil să luptăm cu
oamenii, care uneori sunt sălbatici și alteori se căiesc , decât cu demonii,
„cu cei pentru totdeauna înfuriați și înarmați împotriva noastră „. În mod obișnuit , noi oamenii ne întristăm când ne supără semenii noștri și considerăm mare încercare războiul lor împotriva noastră și în același timp nu dăm nici o importantă războiului interior care vine de la demoni, care sunt mai groaznici. Și totuși , experiență Bisericii a demonstrat că trebuie să dăm o mai
mare atenție și greutate războiului provenit de la demoni. La început diavolul nu cunoaște exact prin ce patimi este înfrânt sufletul. Atacă prin diferite patimi omul. ” Seamănă , dar nu știe dacă va secera „. Seamănă gânduri de curvie, gânduri de defăimare , gânduri ale tuturor celorlalte patimi. Și cărei patimi vede sufletul că se înclină , cu această îl și hrănește (avva Matei ). Sfânta Sinclitichia învață că , ori de câte ori diavolul nu poate să schimbe un suflet prin sărăcie , atunci prezintă că momeala bogăția . Dacă nu poate să facă nimic prin ofense și ocări , promovează laude și faima . Când este înfrânt prin sănătate , atunci îmbolnăvește trupul. Când nu poate să însele omul prin plăceri , se străduiește s-o facă prin suferințe involuntare, adică prin dureri. Și astfel creează multe boli că să constrângă omul să înceteze să iubească pe Dumnezeu. Prin acestea se vede că diavolul atacă metodic omul. Se străduiește să găsească punctul slab, apoi în acel punct întoarce întreagă lui furie războinică . Și în acest mod stăpânește omul, dacă firește , ultimul nu cunoaște modalitățile potrivite că să îl oprească . 2) Înșelăciunile și scornirile diavolului sunt proporționale cu modul de viață pe care îl duce omul. Nu atacă în același mod pe toți oamenii. Adică , într -un fel atacă pe cel căsătorit și în alt fel pe cel necăsătorit . Într -un fel pe isihast și în alt fel pe chinovit. Într -un fel pe
cel începător și în alt fel pe cel avansat în viață duhovnicească . Pentru
fiecare mod de viață are și ispita corespunzătoare . Atanasie cel Mare în viață lui Antonie cel Mare scrie că , atunci când Antonie a vrut să urmeze viață monahală , diavolul s-a străduit să îl abată ” prezentând amintirea bogățiilor , tutela surorii, familiaritatea neamului, lăcomia iubirii de slavă , felurită plăcere a hranei, comodități ale vieț îi și în sfârșit , asprimea virtuț îi și că mult este chinul acesteia . Sugera boală trupului și lungimea
timpului”. Diavolul în această situație creează multe piedici, simpatia
multor persoane, dificultatea virtuț îi , nereușită etc. Este bine cunoscut
faptul că aproape toți oamenii sunt stingheriți să înainteze în viață duhovnicească de asemenea gânduri că , adică , este de nereușit virtutea și păstrarea poruncilor lui Hristos. Gândul că acestea nu sunt pentru noi, că nu
pot să fie realizate astăzi este clar diavolesc. Sfântul Ioan Sinaitul spune că monahii chinoviti sunt atacă ți și , desigur, trebuie să se lupte mai mult în patimile mâncării și irascibilitatii, adică ale furiei. Prin aceste modalități atacă diavolul aici. În cei supuși pune dorința dobândirii de mari virtuți , care sunt pentru isihasti. Slujitorilor neincercati diavolul le pune gânduri să caute cu ardoare lucruri exagerate. Dacă , spune Sfântul Ioan, analizezi gândirea slujitorilor neincercati, vei gă și multe înțelesuri rătăcite , precum
” dorința de liniște , de post excesiv, de rugăciune nevisatoare, de limita a nedesertaciunii, de amintire a unei ieșiri de neuitat, de priveghere permanentă , de calm desăvârșit , de tăcere adâncă , de puritate exagerată „. Și ,
desigur, nu sunt nedemne de căutare asemenea izbânzi , dar când sunt căutate inoportun , și mai ales fără binecuvântare de la un părinte cu darul
deosebirii, sunt capcanele diavolului. În timp ce pe slujitori îi supără diavolul prin căutarea liniștii , dimpotrivă la isihasti vine și cu gânduri prin
care ” fericește ospitalitatea supușilor , slujirea, iubirea frățească ,
instruirea împreună , ajutorarea celor bolnavi „. Încă pe slujitori diavolul îi atacă în diferite moduri.
Uneori îi pangareste prin infecț îi trupești și îi face insensibili și alteori îi face neliniștiți . Uneori îi conduce la uscăciune și nerodnicie, îi aruncă în lăcomie , în trândăvie pentru rugăciune și alteori îi face somnolenți și plictisiți . Și asta o face că să creeze impresia că nu au nici un folos din ascultare ( Sfântul Ioan Sinaitul). În consecință , corespunzător cu modul vieții noastre, primim și atacurile celui viclean. 3) De asemenea, suntem atacă ți potrivit cu timpul zilei, într -un fel suntem atacă ți dimineață , altfel seară și altfel ziua . Există un
demon special care este „premergatorul duhurilor” și ne atacă imediat ce abia ne trezim din somn „de primul gând pangarindu-ne noi”. Primul gând este prima cugetare care vine în mintea noastră după trezire ( Sfântul Ioan
Sinaitul). Părinții învață că primul gând trebuie să -l dăm lui Dumnezeu. Pentru că dacă omul învață imediat după trezire să se roage, adică să dea primul gând lui Dumnezeu, atunci toată ziua va avea amintirea lui Dumnezeu. Diavolul cunoaște acest lucru și se străduiește să murdărească primul gând . Există însă și alt demon, după cum spune Sfântul Ioan Sinaitul, care abia ce ne întindem în pat țintește împotriva noastră viclene și spurcate reamintiri, încât să dormim
cu gânduri murdare și să vedem vise spurcate și din trândăvie să nu ne ridicăm pentru rugăciune . Încă , și în timpul somnului vin demoni și se străduiesc prin vise să pângărească omul și să -l facă să se scoale indispus: Se întâmplă și următorul paradox. Demonii în timpul în care dormim aduc în noi cuvinte ale
psalmilor pe care le studiem, pe durata somnului, ” că să ne înalte spre
trufie” ( Sfântul Ioan Sinaitul). Desigur, acest lucru este și din harul
lui Dumnezeu, dar și din continuu studiu al psalmilor pe durata zilei. Dar
diavolul exploatează acest lucru și creează propria lui ispita , încât să ne
arunce în trufie. Și Sfinț îi Părinți învață că , oricare izbândă care nu creează trufie și vanitate este de Ia Dumnezeu, în timp ce orice creează ingamfare este
de la diavol. Un război este ziua și altul noaptea. Sfântul Nil menționează că noaptea demonii urmăresc să tulbure pe învățătorul duhovnicesc cu apariția lor. Ziua însă îl supără prin oameni,
prin situaț îi , prin calomnii și diferite
primejdii. Din această se vede clar că pe oamenii duhovnicești și în principal
pe învățători și îndrumători îi atacă diavolul fie personal, fie prin alte
persoane, deoarece îi distrug planurile. 4) Scornirile diavolului sunt încă proporționale cu treaptă vieț îi duhovnicești , în principal în rugăciune . Un scop mai adânc al demonilor
este ” că de Dumnezeu nenorociț îi să -i despartă pe oameni”. Astfel se lupta încât aceștia care se roagă cu rugăciunea minț îi și a inimii să nu întipărească simple sensuri ale lucrurilor simțite . Cu alte cuvinte , se lupta și atacă că să creeze închipuiri ale lucrurilor perceptibile, încât mintea să nu fie curat ă pe durata rugăciunii . Pe aceștia care au cunoaștere duhovnicească îi atacă ” că să învedereze acestora patimasele gânduri „. În continuare îi atacă că să rămână în ei patimasele gânduri . Și pe oamenii practici , adică pe aceștia care se află în primul stadiu al vieț îi duhovnicești , îi atacă că să îi arunce în pă cât după lucrare ( Sfântul Maxim ). 5) Există însă diferența potrivit cu starea în care se află omul. Adică într -un fel este atacat omul când se află înainte de pă cât și într – alt fel este atacat când înfăptuieș te păcatul Efrem Șirul spune că , înainte să fie săvârșit păcatul , ” dușmanul îl micșorează pe acesta foarte mult „. Mai ales păcatul plăcerii trupești atât de mic îl prezintă , înainte desigur să fie făcut , ” încât aproape să -i apară fratelui acest păcat cu
nimic diferit de greșeală de-a varsă un pahar cu apă rece pe pământ „. Dar după comitere îl prezintă foarte mare și ridică valuri de gânduri , încât să constrângă omul să cadă în deznădejde . Nu numai păcatul îl prezintă demonii altfel înaintea căderii și după cădere , dar și pe Dumnezeu. Spune Sfântul Ioan Sinaitul că înainte de pă cât inumanul dușman al mântuirii prezintă pe Dumnezeu foarte filantrop și că are atâta dragoste, încât îl va ierta pentru cădere . Dar după înfăptuire îl prezintă pe Dumnezeu ” judecător drept” și „nemilos”. Multe modalități scorneste diavolul că să ne însele . Sfântul Ioan Sinaitul spune că în mod obișnuit diavolul sapă trei gropi, întâi și – ntâi ” lupta că să împiedice să fie făcut binele”, adică ne împiedică să săvârșim binele, împlinirea unei porunci a lui Hristos. Când nu reușeș te să ne convingă să nu înaintăm în realizarea binelui, atunci vine și ne îndeamnă ” că să nu fie făcut acest lucru după Dumnezeu”. Urmărește adică să nu
fie făcut conform voinței lui Dumnezeu. Dar când nu reușește nimic nici prin această modalitate, atunci vine și „ne fericește pe noi că pe unii ce ne comportăm în toate după Dumnezeu”. Se străduiește să ne doboare prin
trufie. Există însă și situația în care se lupta și ne forțează fie să păcătuim , fie, dacă nu izbutesc lucrul precedent, să judecăm pe cei care păcătuiesc ( Sfântul Ioan Sinaitul). 6) Diavolul totuși este foarte iscusit. Foloseș te orice,
numai să – și atingă scopul. În artă lui războinică sunt cuprinse și cursele de dreapta . Cu alte cuvinte , se străduiesc să inducă gânduri de spre asceză exagerată . Diavolul se străduiește să ne conducă la faptul să facem cele peste putere, încât , după ce nu ne va mai pasă de acelea, să și cădem în puterea lor
( Sfântul Ioan Sinaitul). Sfinților Părinți le este cunoscută această metodă a
diavolului, de aceea avva Pimen spune că „toate cele peste măsură , ale
demonilor sunt „. Sfântul Nil, priceput în războiul acesta , spune că ori de câ te ori mintea omului se roagă curat și fără pătimire , atunci nu vin demonii din stânga , adică nu urmăresc să inducă gânduri murdare, ci vin din dreapta .
” Căci îi sugerează acestuia slavă lui Dumnezeu și un oarecare chip, prin simțirea prietenilor, că să creadă în cele din urmă că el a fost făcut pentru
scopul rugăciunii . Îi oferă vederi care nu sunt adevărate că să îl facă să se
infumureze cu ideea că a ajuns la rugăciunea inimii și a dobândit scopul rugăciunii . Experiență Bisericii a demonstrat că nu trebuie să dăm nici o importantă unor asemenea vederi și închipuiri și chiar, când ne rugăm curat, să nu existe nici cel mai mic gând că în puț în timp va fi învrednicită mintea să vadă lumina necreată . Rugăciunea trebuie să fie legată cu cea mai adâncă pocă în ță . 7) Dacă reușeș te să convingă omul să comită păcatul , atunci folosește altă scornire. Se străduiește să îl convingă că nu trebuie să -l
declare duhovnicului sau , fiindcă acest lucru nu înseamnă nimic și , prin urmare, nu este necesară spovedania. De altminteri, îi spune, atâția oameni fac
lucruri mai fele. Gândul blasfemiei „a urzit pentru mulți „. Însă cunoaștem că nimic nu întărește demonii și gândurile împotriva noastră ,
” încât acest lucru să hrănească și să tainuie pe acești tăinuitori în inima ” ( Sfântul loan Sinaitul). Acest lucru care se face prin gândul blasfemiei se face prin tiecare gând și prin fiecare patimă . Diavolul face
orice că să rămână tăinuite . Și cu cât rămân nemărturisite , cu atât mai mult se întăresc patimile, dar și stăpânirea diavolului în noi. 8) De multe ori se întâmplă și retragerea demonilor și , în general, a războiului vizibil. Sfântul Isihie Presbiterul spune că invidioș îi demoni „uneori las și ascund și retrag din noi războiul inteligibil. Fac
acest lucru încât să nu ne îngrijim și la o ocazie dată să răpească mintea noastră „. Este groaznică șiretenia lor. Cum spune Sfântul loan Sinaitul,
pentru un anumit timp demonii se ascund și nu ne atacă , încât să nu ne îngrijim , considerând marile patimi că mici și astfel „deci să ne imbolnavim
iremediabil”. Se întâmplă chiar să plece toți demonii, și omul să nu simtă nici un război , să aibă liniș te trupească și sufletească și totuși atunci se lasă demonul infumurarii, ” care suplinește locul tuturor”. Adică ,
numai demonul trufiei este capabil să înlocuiască toți ceilalți demoni. 9) Este foarte ciudat acest lucru pe care îl vom spune în continuare , dar ni l-a dezvăluit Sfântul Ioan Sinaitul și astfel nu putem să -l contestăm . Diavolul creează și anomaliile trupești . Adică , de multe ori vine și se așează deasupra stomacului și nu lasă omul să se sature, chiar dacă ar mânca tot Egiptul și ar bea întreg Nilul. Și după mâncare ” porneș te necuratul și pe cel al curviei, anunțându -i acestuia faptul”. Demonul acesta al înrobirii pantecelui merge la întâlnirea demonului curviei și îi spune:
„cuprinde-l, cuprinde-l, neliniștește -l; căci pântecul acestuia fiind îngreunat , nu te vei oșteni mult „. Și într – adevăr , pântecul fiind plin, nu va gă și nici o dificultate demonul curviei să lucreze pierderea omului. 10) În războiul de dreapta , pe care l-am menționat anterior,
trebuie să încerce și înțelesurile bune pe care le creează pe durata rugăciunii . Adică , se întâmplă când ne rugăm , și mai ales mental, să vină diavolul și să ne aducă gânduri bune, lucrări filantropice, gânduri bune pentru că țintește să reușească în îndepărtarea minț îi de rugăciunea curat ă . Și acest
lucru este foarte viclean și criminal. Sfântul Nil învață că , războiul inteligibil. Fac acest lucru încât să nu ne îngrijim și la o ocazie dată să răpească mintea noastră „. Este groaznică șiretenia lor. Cum spune Sfântul loan Sinaitul, pentru un anumit timp demonii se ascund și nu ne atacă , încât să nu ne îngrijim , considerând marile patimi că mici și astfel „deci să ne imbolnavim iremediabil”. Se întâmplă chiar să plece toți demonii, și omul să nu simtă nici un război , să aibă liniș te trupească și sufletească și totuși atunci se lasă demonul
infumurarii, ” care suplinește locul tuturor”. Adică , numai demonul
trufiei este capabil să înlocuiască toți ceilalți demoni. 9) Este foarte ciudat acest lucru pe care îl vom spune în continuare , dar ni l-a dezvăluit Sfântul Ioan Sinaitul și astfel nu putem să -l contestăm . Diavolul creează și anomaliile trupești . Adică , de multe ori vine și se așează deasupra stomacului și nu lasă omul să se sature, chiar dacă ar mânca tot Egiptul și ar bea întreg Nilul. Și după mâncare ” porneș te necuratul și pe cel al curviei, anunțându -i acestuia faptul”. Demonul acesta al inrobirii pântecelui merge la întâlnirea demonului curviei și îi spune:
„cuprinde-l, cuprinde-l, neliniștește -l; căci pantecul acestuia fiind îngreunat , nu te vei oșteni mult „. Și într – adevăr , pantecul fiind plin, nu va gă și nici o dificultate demonul curviei să lucreze pierderea omului. 10) În războiul de dreapta , pe care l-am menționat anterior,
trebuie să încerce și înțelesurile bune pe care le creează pe durata rugăciunii . Adică , se întâmplă când ne rugăm , și mai ales mental, să vin ă diavolul și să ne aducă gânduri bune, lucrări filantropice, gânduri bune pentru că ținteș te să reușească în îndepărtarea minț îi de rugăciunea curat ă . Și acest
lucru este foarte viclean și criminal. Sfântul Nil învață că , atunci când demonii văd omul că are dorința pentru adevărată rugăciune , atunci
” închipuie gânduri „ale unor lucruri, chipurile necesare”. Dar după rugăciune tot el atâ ta din amintire aceste lucruri pe care le-a gândit anterior în rugăciune , ” miscand mintea spre căutarea acestora, și deoarece
nu le găsește , tare se mahneste și se întristează „. Altă dată demonii aduc gânduri bune și în continuare nu sunt de acord cu acestea . Pentru ce însă această lucrare a lor ? Că să ne convingă că ” și sincerele amintiri ale
noastre le cunoaște ” ( Sfântul Ioan Sinaitul). Astfel, diavolul se străduiește să se prezinte omului că profet care cunoaște multe adevăruri și chiar multe evenimente ;ale viitorului. Dar această este o artă a diavolului.
Demonii nu cunosc viitorul omului. Cum spune Sfântul Ioan Sinaitul, „nimic
din cele viitoare nu cunosc demonii din previziune; deoarece nici magicienii moartea n-ar putea să ne prezică „. ; Sfinț îi cunosc bine acest lucru. Câți se supun în mod obișnuit diavolului au impresia că sunt profeți : „Cel
supus acestui demon de multe ori profet a devenit” ( Sfântul Ioan Sinaitul). 11) Socotesc că , dincolo de acestea pe care le-am menționat ,
trebuie să vedem scornirile speciale pe care le foloseș te diavolul că să îndepărteze omul de Dumnezeu. Poate, desigur, unele din acestea să pară inteligente , dar sunt atât de inteligente pe cât de inteligent e diavolul. în realitate diavolul este prost. Creștinii care se lupta sunt mult mai inteligenți decât el și pot să -l nimicească precum au făcut sfinț îi . Sfinț îi cu
harul lui Hristos au distrus toate scornirile și înșelăciunile diavolului. Mai mult, unii dintre sfinți ajung într -un asemenea punct, încât , văzând demonii că fac atâtea lucruri ridicole, rad . La început vom vedea înșelăciunile diavolului care sunt descrise de Sfântul Ioan Sinaitul, suficient de experimentat în războiul împotriva demonilor. Demonii lucrează și să străduiesc prin diferite modalități să rătăcească omul. Unii ne înalta și al ț îi ne umilesc. Unii ne inaspresc și alț îi ne roagă . Unii ne întunecă și alț îi se prefac lumina . Unii ne fac molâi și alț îi răutăcioși . Unii ne fac mohorați și alții veseli. Drept care este necesar omul să cunoască de fiecare dată care demon lucrează . Multora le creează demonii lacrimi în mijlocul cetăț îi și al zgomotelor ” că astfel unii necrezand că sunt vătămați de zgomote, să se alăture lumii”. Fac acest lucru că să creeze iluzia că .este posibil să trăiască cineva cucernicia și în zgomote. Această cucernicie este curat satanică ! Nu este sigur că nu poate cineva să se află în lume și să aibă asemenea experiențe . Dar aici are, în principal, în atenția lui pe monahii care cu iluzia această părăsesc sihastriile lor și se mută în locuri foarte
zgomotoase și lumești . Demonii ne atacă printr-un război ridicol. Când suntem sătui ne jignesc și când poștim ne inaspresc. Acest lucru este că să fie creată impresia că poate oricine să mănânce și să aibă cucernicie. Dar aceste lacrimi sunt false . Viclenia diavolilor este mare . Ne induc gânduri să nu ne despărțim de oamenii lumești , îndeosebi acest lucru este valabil pentru aceia care au gânduri să se călugărească , ” spunând că mult ă răsplată câștigăm noi dacă văzând femeia ne stapanim pe noi înșine „. Creează gândul că rămânând în locuri unde sunt satisfăcute simțurile vom avea mai multă răsplată dacă ne stapanim pe noi înșine . Această , desigur, că să amâne omul plecarea și mai târziu să fie înrobit acestor lucruri la care credea că ar putea să fie
indiferent. Un părinte vizionar a povestit următoarele : Când s-a aflat într -o adunare au venit doi demoni, adică demonul slavei deșarte și demonul
trufiei și s-au așezat la dreapta și la stânga lui. Și primul îl atâ ta să menționeze o vedere sau o fapta oarecare pe care a reușit -o în pustiu . Când respingea acest îndemn , atunci celălalt demon îl laudă pentru această izbândă :
” Și mare ai devenit învingând pe mama mea cea mai nerușinată „. Un
demon învinuia pe celălalt că să aducă ascetul în pă cât . A văzut Sfântul Ioan demonul slavei deșarte unui frate că -i sugerează gânduri și altui frate că îi dezvăluie gândurile primului frate, că să fie fericit că vizionar. Mai mult , demonul slavei deșarte atinge trupul
omului și creează palpitaț îi că să creeze simțământul venirii lui Hristos. Un demon prigoneș te alt demon. Un monah era mânios . Și când au sosit vizitatori; atunci s-a arătat că blând acestora. Astfel, un demon, adică demonul slavei deșarte prigonea demonul mâniei . De multe ori, demonul avaritiei mimează umilință în timp ce
demonul slavei deșarte îndeamnă omul la milostenie. Același fapt îl face și demonul iubirii de plăceri . Adică există situația când demonul avaritiei să recomande să nu fie milostiv omul, pentru că va cădea în vanitate și astfel mimează smerenia. Precum, de asemenea, demonul vanităț îi și al senzualităț îi ne îndeamnă să dăm milostenie, pentru că astfel poate să lucreze mai bine.
Adevaratamilostenie se face când omul se purifică de demonul avaritiei, al vanităț îi și al senzualității . De multe ori demonii ne împiedică să infaptuim cele mai ușoare și folositoare fapte și ne îndeamnă să lucrăm pe cele mai obositoare.
Fac acest lucru deoarece cunosc că ori de câ te ori suntem obosiți , atunci
suntem descurajați să continuăm calea noastră duhovnicească . Cineva a povestit Sfântului Ioan o vicleană scornire a
diavolului. De multe ori demonul cărnii se strecoară și se asunde pe el însuși și sugerează monahului gândul că are evlavie, în timp ce îi da și izvorul
lacrimilor, mai ales când discuta cu femei și îi sugerează gânduri să converseze cu acestea despre amintirea morț îi , a judecății și a înțelepciunii . Și toate acestea le face diavolul că să convingă femeile să provoace monahul și să apropie astfel lupul că pastor . Și după ce a fost câștigată obișnuință și curajul, „atunci nefericitul suferă căderea „. Foloseș te chiar și cele
mai sfinte lucruri, scopul fiind să arunce omul în păcatul trupesc. Când ne străduim să plecăm dintr -o adunare în care cineva povesteș te lucruri hazlii, atunci demonii ne atacă în două moduri. ” Să nu mahnesti pe povestitor” sau ” Să nu te arăți pe ține însuți mai pios decât cei prezenți „, că să ne facă să rămânem . Și celălalt gând este să fugim,dar asta că să ne conducă spre iubirea de slavă . Adică ne spune al doilea gând : ” îndepărtează -te, să nu întârzii ; dacă nu, în rugăciunea ta vei întipări sensuri ale unor lucruri ridicole”. Ne îndeamnă nu numai să fugim, dar și să ne străduim să dizolvăm vicleană adunare, menționând cele ale Judecăț îi și amintirea morții . în această situație trebuie să preferăm pe al
doilea, adică să preferăm să ne ude anumite picături ale iubirii de slavă , care
poate să devină cauza a folosului celorlalți . Și în Pateric există exemple asemănătoare care arată deosebitele scorniri ale diavolului. Sfântul Macarie a
mers cândva să doarmă într -un sanctuar în care existau schelete de idolatri. Și -a pus drept pernă un schelet de idolatru. Demonii l-au invidiat pe sfânt pentru curajul sau. Și atunci au vrut să -l înspăimânte . Strigau că unei femei:
„Cutare, hai cu noi în baie „. Și alt demon a răspuns cu voce femeiască , că și când înainta dintre morți : „Am un oaspete deasupra mea și nu pot să vin „. Și acest lucru îl făceau că să înspăimânte sfântul .
” Și bătrânul nu s-a înspăimântat „. Sfântul Nil Ascetul scrie că în timp demonii se ” împart pe ei înșiși „. Și în timp ce unii dintre ei supără omul, ceilalți în chip
de înger aleargă în ajutorul lui, dacă cere. Și această în scopul să însele omul că , într – adevăr au fost îngeri . Alteori demonii aruncă gânduri împotriva noastră și , în același timp, ne atâ ta să ne rugăm , chipurile împotriva lor sau să nu fim de acord cu ei. Și atunci se retrag. Și acest lucru îl fac că să creeze în noi impresia că am început să -i învingem și că acum se tem de noi. Sfântul Nichita Stethatos spune: ” înaintea încăierării și a înfrângerii , de multe ori demonii agită simțirea sufletului și răpesc somnul din pleoape”. Adică iau somnul din pleoapele noastre că să creeze
tulburare. Deoarece cunoaștem că în starea nesomnului omul se înfurie când nu cunoaș te să folosească această stare pentru rugăciune . De multe ori ” și prin anumite spasme iau somnul din pleoapele lor, să facă viață acestora mai chinuitoare și plină de durere prin nascocirile de acest fel”. Însă alteori diavolul creează somn, când omul se roagă . Deoarece cunoaște ce rău îi face rugăciunea , creează somnolență . Am menționat numai unele învățături ale sfinților privitoare la tehnică diavolului. în orice caz, există mult mai multe . Cine se lupta în această lupta, va verifică în orice caz sălbaticele atacuri ale diavolului. Va simți prezența lui. Ascetii au să descrie multe evenimente de acest fel. Nu
este vorba despre iluziile lor și personificări ale unor trăiri interioare .
Este vorba despre o realitate, pentru că diavolul există și este cel mai mare dușman al mântuirii noastre. Un ascet la Sfântul Munte îmi spunea : ” Dacă se așază cineva zece ani în Sfântul Munte, atunci va înțelege ce este
diavolul”. Noi care trăim în lume nu putem să înțelegem acest lucru,
pentru că printr-o foarte mică putere ne ține aproape de el. Nu este nevoie să depună o strădanie deosebită . Ne-a făcut robii lui prin atatari exterioare, creând chiar și iluzia că nu există . Cine însă se lupta să se curețe de patimi și exersează în rugăciunea mentală , va cunoaș te vicleană putere a diavolului. Exact în acea clipă îl atacă diavolul, și cunoscând foarte bine cât ne iubește Dumnezeu, diavolul ,,ne înnebunește de dragostea Lui,,. Și înțelege bine că , orice ar face diavolul, în realitate este colaborator la mântuirea noastră . îl urăm mai mult și astfel îl atacăm cu mai multă putere. De aceea
scrie Sfântul Grigorie Palama: ” Căci colaborator este diavolul totdeauna la voință lui Dumnezeu, dar el nevoind acest lucru, și neprivind către acest
lucru”‘. Mitropolitul Hierotheos Vlachos